Marea Neagră nu este doar un simbol al frumuseții naturale și al legăturii dintre popoarele care o înconjoară, ci și o lecție vie despre echilibru, fragilitate și respect față de mediul în care trăim. Ea respiră prin poveștile marinarilor, prin cântecele pescarilor, dar mai ales prin generațiile de copii care învață, an de an, că marea trebuie iubită și protejată. Într-un astfel de spirit, elevii din Năvodari au marcat cu entuziasm Ziua Internațională a Mării Negre, la Școala „Tudor Arghezi”, într-o atmosferă plină de energie, creativitate și emoție.
Evenimentul a fost organizat de inspectorii de specialitate Gabriela Ica Roșca și Victoria Radu, din cadrul Compartimentelor Bibliotecă și Evenimente Culturale ale Primăriei Năvodari, care au reunit copiii într-o activitate dedicată colaborării, prieteniei și conștientizării importanței protejării mediului marin. „Vrem ca elevii să rețină că e minunat să lucrezi împreună, să faci echipă, să fii alături de foști și actuali prieteni și să conștientizăm importanța Zilei Mării Negre. Suntem tare bucuroși că i-am adunat pe copiii de la „Biblioteca din vacanță”, din nou împreună, pentru a înțelege cât de important este să sărbătorim zile de o semnificație aparte și cât de mare este puterea cuvântului „împreună”.
Suntem găzduiți cu foarte mare căldură de Școala „Tudor Arghezi”, prin doamna director Violeta Bodolică, care, de fiecare dată, ne face să ne simțim minunat în această școală mică, dar cu suflet mare”, a declarat, pentru Focus Press, Gabriela Ica Roșca, inspector de specialitate în cadrul Primăriei Năvodari.
Evenimentul a reunit copii cu vârste cuprinse între 6-10 ani, din orașul Năvodari și s-a desfășurat la Școala Gimnazială Tudor Arghezi într-una dintre sălile renovate cu ajutorul proiectului PNRAS EDUCAȚIE PENTRU UN DESTIN MAI BUN cod proiect F PNRAS-2- 2023-1614, finanțat prin SG – PNRAS 2, seria 2. Proiectul se desfășoară ăn perioada mai 2024- 30.06.2026 și are ca obiectiv general prevenirea abandonului școlar și creșterea performanțelor școlare prin realizarea unor activități specifice și dezvoltarea bazei materiale a școlii, cu implicarea tuturor factorilor educaționali (elevi, profesori, părinți, comunitate locală, ONG-uri, alte instituții locale și naționale).
