Mențiune pentru Școala Gimnazială Tudor Arghezi Năvodari la etapa județeană a concursului desfășurat la Universitatea Maritimă Constanța
Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Năvodari a obținut mențiune la etapa județeană a Concursului Național „Made for Europe”, desfășurată pe 24 aprilie 2026, în cadrul unui eveniment care a reunit 29 de produse educaționale realizate prin proiecte europene.
Participarea a marcat o premieră pentru instituție, care a fost reprezentată prin broșura „Două mobilități – o singură lecție – Punți peste mare… Învățare fără granițe!”, realizată în cadrul unui proiect Erasmus+. Materialul reflectă experiențele de învățare dobândite în mobilități internaționale și impactul acestora asupra elevilor și profesorilor.
Prezentarea a fost susținută de eleva Dospinescu Elena Serena, din clasa a VIII-a, care, deși nu a participat direct la mobilitatea din Turcia, a reușit să transmită cu claritate mesajul proiectului și importanța educației în contexte europene.
Eleva a fost însoțită de profesorul Tobă Cristina, iar echipa de proiect a fost formată din 10 elevi de gimnaziu și 4 profesori implicați în derularea activităților.
Rezultatul obținut confirmă preocuparea constantă a școlii pentru promovarea unei educații moderne, deschise și conectate la valorile europene, precum și importanța proiectelor Erasmus+ în dezvoltarea personală și academică a elevilor.
